Echipa Mârzeşti Trail Run
Echipa noastră de organizare este formată din alergători pasionați, care doresc să vă ofere o experiență memorabilă.

Marius CHELCU
organizator
Asociaţia Rediu lui Tătar
Am redescoperit în urmă cu câţiva ani mersul pe bicicletă şi alergarea, constatând starea de bine pe care ţi-o dă mai ales mişcarea în natură. Sunt un explorator solitar al destinaţiilor necunoscute. Uneori, fără a-mi face decât vag un plan, având agăţat la gât un aparat de fotografiat, las bicicleta sau picioarele să mă ducă unde vor ele, însă ulterior îmi place să împărtăşesc şi altora experienţa şi priveliştile care m-au impresionat. Mai mult, am curiozitatea de a descoperi povestea locurilor pe unde am trecut, acesta fiind un gest instinctiv ce vine din formaţia mea de istoric. Recent am început să experimentez în mod consecvent implicarea civică, devenind din anul 2019 fondator al Asociaţiei Rediu lui Tătar, organizaţie ce dezvoltă o parte din crezurile mele privind şansa schimbării în bine a atitudinii oamenilor prin exemplu propriu, implicare, informare, dialog civic şi educaţie. Organizarea MTR a venit firesc în urma explorării şi conştientizării valorii naturale şi a trecutului locului în care se desfăşoară competiţia şi a întâlnirii cu nişte oameni cu care am format o echipă unită prin atitudinea pozitivă faţă de natură şi oameni.

Ovidiu GAVRILOVICI
organizator Viaţa în Mişcare la UAIC
După mai bine de 40 de ani de la primul semimaraton experimentat în zona Veneția-Ciric la 17 ani, de unul singur, de… curiozitate…, am reînceput un program sistematic de mișcare prin alergare, în 2015… din dorința de a echilibra viața profesională-personală, minte-corp, de a menține starea de bine și sănătatea, odată cu avansarea în vârstă. Rapid, prin 2016 m-am raliat celor care practicau alergarea de amatori și am inițiat un program de promovare a mișcării la universitatea din Iași: „Viața în Mișcare la UAIC”. Promotor și al comunității Running Iași din aceeași perioadă, susțin alergările comunitare de fiecare miercuri seara (19:30) de la Teiul lui Eminescu şi am inițiat programele de alergare extrasezon de potecă, de iarnă-primăvară, Iași-Încercarea Potecilor (Trial of Trails) – ajungând în 2024 la ediția a 8-a. De asemenea, inițiator, în parteneriat cu organizațiile care susțin concursurile de alergare de trail din Iași, al unui Circuit al Potecilor Iași – o inițiativă care urmărește să recunoască și să promoveze o platformă comună a mișcării verzi, de potecă, din Iași. Dat fiind specialitatea de psiholog narativist, pe canalul propriu de YouTube am dezvoltat o serie de conversații „Împărtășiri Dinamice” cu persoane dedicate mișcării din Iași și nu numai! MTR apare ca o încununare a activității voluntare din ultimii 10 ani, identificând oameni aparte, pasionați de natură, viața sănătoasă, iubitori ai alergării de potecă. Iar arealul pădurii și pajiștii Mârzești merită să devină un punct de atracție și de sărbătorire nu numai pentru ieșeni, ci pentru iubitorii naturii de pretutindeni!

Adrian B. MUNTEANU
management financiar
De când mă știu alerg după „cai verzi pe pereți” visând la o lume puțin mai bună. La început aproape totul este doar… un vis. Prin martie 2023 am început să alerg, la propriu, prin pădurea de la Mârzești împreună cu Paco. Apoi în septembrie 2023, la MTR, am „încălecat” primii 10 km din viața mea la un concurs oficial. Voi continua să alerg după…. alți cai verzi pe pereți cât timp voi putea.

Florin TROFIN
coordonator arbitraj
Preocuparea pentru domeniul educației fizice și sportului m-a propulsat în plan personal și profesional.
Personal, am abordat efortul fizic cu ajutorul bicicletei, scopul fiind de a acoperi distanțe cât mai lungi și de a experimenta efectele epuizării asupra mea. Câștigul se materializa preponderent în sfera mentală, senzație pe care sunt convins că a trăit-o fiecare alergător.
Sfera profesională a fost influențată prin accederea în postura de lector doctor la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Iași, cât și preparator fizic sau consultant în diverse discipline sportive (baschet, dans, fotbal, futsal, handbal, minifotbal sau tenis), până la nivelul primelor ligi ale României. Ultimii 14 ani s-au transformat într-o provocare permanentă pentru optimizarea capacității de a măsura, evalua și monitoriza sportivi de performanță. Cu această ocazie, în fiecare zi îmi dau seama ca în precedenta eram mult mai neinspirat.
Implicarea în arbitrarea cursei MTR a fost o provocare pe care am acceptat-o în 2023, chiar dacă nu aveam experiență în organizarea unor astfel de evenimente. Astfel, am creat și implementat un sistem de cronometrare și procesare a rezultatelor pe care doresc să-l optimizez în următorii ani.

Maria-Andreea COTEAŢĂ
coordonator voluntari arbitraj
Primul contact cu atletismul l-am avut în 2011, susținând admiterea în ciclul gimnazial al Liceului cu Program Sportiv din Botoșani. Au urmat 8 ani dedicați alergării și marșului sportiv sub îndrumarea antrenorilor Nacu Constantin și Vieru Iolanda.
Finalizarea liceului a însemnat ieșirea din sistemul competițional, dar nu și încetarea practicării sportului, continuându-mi formarea la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Iași.
Ciclul de licență l-am terminat cu dublă specializare, studiind Sport și Performanță Motrică (2022 – specializarea atletism) și Educație Fizică și Sportivă (2023). Sunt o fire competitivă, dorindu-mi permanent să-mi depășesc limitele, fapt pentru care am încheiat din postura de șef de promoție prima specializare. În mod firesc, am continuat studiile masterale tot în domeniul sportiv, în cadrul aceleiași Facultăți.
Urmărind mereu evoluție pe orice plan, postul de voluntar al Centrului de Selecție și Consiliere Sportivă mi-a oferit numeroase oportunități de a mă implica în proiecte din domeniu, printre care și arbitrarea Mârzești Trail Run, unde am întâlnit o echipă de oameni faini și cu pasiune pentru sport.

Oana Ştefania PINTILII
coordonator voluntari
Pentru mine sportul este un stil de viață, iar alergarea ocupă primul loc dintre toate activitățile de acest tip. Am început sa alerg din curiozitate, iar mai apoi a devenit o dependență sănătoasă.
Indiferent de viteză sau distanță, alergatul echilibrează mintea, disciplinează și antrenează corpul pentru a deveni o variantă cât mai bună.
MTR-Mârzești Trail Run a pornit de la dorința de a sprijini practicarea sportului în natură, într-un areal cu semnificație.
Ce ne mai oprește din a alege sa trăim sănătos și să respectăm cu adevărat natura din jurul nostru?