Problema funciară şi rezolvările ei parţiale până la răscoală
În localităţile comunei Rediu răscoala nu a căpătat forme violente ca în alte părţi. Totuşi, sătenii nu au rămas impasibili şi au găsit prilej să reclame lipsa pământului şi abuzurile la care erau supuşi. În timpul răscoalei ţintele nemulţumirii maselor au fost boierii şi mai ales arendaşii moşiilor. În privinţa pământului, la Rediu era o situaţie specială. În afara loturilor primite de ţărani la împroprietărirea lui Cuza, la care s-au mai adăugat loturile primite de însurăţei două decenii mai târziu, adică urmaşii împroprietăriţilor lui Cuza (cei mai mulţi la Tătăruşi-Breazu), pământul de pe moşia Rediu lui Tătar aparţinea statului, intrând în regim public după secularizarea averilor mănăstireşti. Acelaşi statut de domeniu al statului avea şi moşia Tăuteşti, din al cărei venit era asigurată funcţionarea Orfelinatului „Procopie Florescu”, înfiinţat în localitate în anul 1892. Cât despre Zahorna, acolo a fost din vechime moşie răzeşească, aparţinând câtorva familii.
Văzând acutizarea problemei funciare, statul a propus încă din anul 1904 locuitorilor din Tăuteşti, Rediu şi Horleşti ca ei să se constituie într-o asociaţie. Prin urmare, moşia ar fi trebuit să se împartă în mod echitabil şi să fie dată în arendă sătenilor, membri ai asociaţiei, în funcţie de numărul baraţelor de muncă şi al vitelor pe care fiecare familie le putea întrebuinţa la muncile câmpului.
Prin urmare, la sfârşitul anului 1904, arendaşului de până atunci, un anume Iancu Brill, nu i s-a mai prelungit contractul de arendare de către Casa Şcolilor, aşteptându-se înfiinţarea asociaţiei sătenilor, ei urmând să arendeze moşia. Cu mare greutate s-a format cooperativa sub numele „Totul prin noi”, care a început să funcţioneze legal abia din primăvara lui 1906.
Un an mai târziu, după izbucnirea răscoalei (la 21 februarie, stil nou, la Flămânzi, Botoşani) au început să iasă la iveală şi motivele întârzierii constituirii asociaţiei şi ale deficienţelor din activitatea ei de un an.
Acuzaţii şi vinovăţii – când nu avem boieri, de vină sunt ciocoii
Acuzaţiile sătenilor s-au îndreptat asupra primarului Haralambie Golimas. El ar fi pus piedici formării asociaţiei sătenilor, aflându-se în înţelegere cu fostul arendaş, Iancu Brill. Apoi, că tot el ar fi profitat de poziţia influentă pe care o avea, de susţinerea mai marilor de la judeţ şi a câtorva fruntaşi din satele comunei, de statura impunătoare şi temperamentul violent, pentru a împărţi după bunul plac moşia Tăuteşti. Primarul şi-ar fi păstrat pentru sine şi pentru apropiaţii săi terenurile cele mai mari şi mai bune, declarându-le însă proaste, pentru a plăti pentru ele o arendă mai mică. În schimb, a dat majorităţii locuitorilor pământuri mai puţine şi mai proaste, declarându-le pământuri fertile şi impunându-le o arendă mai mare.
A mai fost acuzat Haralambie Golimas că a tăiat lemn, fără autorizaţie, din pădurea Mârzeşti, profitând de complicitatea şi incompetenţa pădurarului. La Hindeu, unde mai exista atunci un petic de pădure, pe o suprafaţă de aproximativ 1 ha, primarul ar fi tăiat fără oprelişti crengi şi chiar arbori întregi. Lângă pădurea din Hindeu el i-ar fi permis unui evreu, adică unui străin, nu unui locuitor al comunei aşa cum fusese stabilit de Casa Şcolilor, să ia în arendă o bucată de pământ pentru a cultiva harbuji. Bulgăria din Hindeu a fost înfiinţată cu ajutorul unor argaţi lipoveni ai evreului, lipoveni care locuiau în câteva colibe construite cu lemnul tăiat abuziv din pâlcul de pădure. În schimbul terenului arendat ilegal pentru înfiinţarea bulgăriei, evreul îngrăşa porcii primarului într-un ţarc încropit în pădure.
Unii au mai declarat şi că Haralambie Golimas i-a bătut şi maltratat pe locuitorii care au îndrăznit să-i atragă atenţia asupra abuzurilor săvârşite, mai ales împărţirea inechitabilă a pământului. S-a mai spus că primarul devenise recuperatorul datoriilor pe care unii locuitori le mai aveau de plătit fostului arendaş al moşiei, utilizând cel mai adesea ca mijloace de convingere forţa pumnilor săi mari. În acţiunile de intimidare şi represiune, primarul era ajutat de câţiva săteni cărora el le dădea de băut rachiu la cârciuma pe care o avea în Rediu. Au mai apărut şi alte acuzaţii, unele foarte grave, ca
tentativă de omor şi viol. În toată această avanlanşă de învinuiri să ţinem totuşi seamă şi de contextul de maximă tensiune din primăvara-vara anului 1907, când toate aceste acuzaţii au fost înregistrate în urma unor anchete, în care bănuielile şi clevetirile puteau ajunge repede să fie socotite toate adevărate.
Oricum, în urma reclamaţiilor şi a faptului că Asociaţia „Totul prin noi” nu reuşea să achite arenda la timp, cerând permanent păsuiri, Casa Şcolilor, beneficiarul arenzii moşiei Tăuteşti cu scopul întreţinerii Orfelinatului „Procopie Florescu” şi a bisericii de la Tăuteşti, a trimis o comisie la faţa locului pentru cercetări.
Vizita ministrului Spiru Haret la Tăuteşti
Se pare că într-adevăr primarul Haralambie Golimas se bucura de susţinerea unor oameni importanţi de la judeţ, fiindcă în ciuda abaterilor dovedite de membrii comisiei de control el şi-a păstrat funcţia. Asta până când, pentru a tranşa definitiv problema care risca să degenereze în răscoală, la începtul lunii octombrie 1907 a venit la Tăuteşti ministrul educaţiei în persoană, nimeni altul decât Spiru Haret. Ziarele din Iaşi au scris că Haret „a făcut o anchetă, apoi s-a interesat de reparaţiile ce urmează a se face localului orfelinatului-şcoală „Procopie Florescu” de la Tăuteşti. Spiru Haret s-a întâlnit cu reprezentanţii obştii locuitorilor din comuna Tăuteşti, interesându-se de problema pământului ce aparţine orfelinatului, şi care a fost cerut de locuitori”.
În cele din urmă, ministrul a trecut pe la primărie, unde a avut un schimb de replici foarte dur cu primarul Haralambie Golimas care, în ciuda autorităţii pe care o avea Spiru Haret, l-a înfruntat, spunându-i că el, ca primar, „nu are a da seama în faţa unui funcţionar public, fie chiar şi ministru, deoarece a fost ales şi are susţinere politică”.
Se pare însă că sprijinul i s-a cam subţiat în faţa acuzaţiilor de abuz dovedite, a ilegalităţilor săvârşite şi a confruntării cu cel recunoscut ca cel mai energic şi destoinic ministru al educaţiei pe care l-a avut România.
Iată cum a devenit Spiru Haret, în anul răscoalei de la 1907, apărătorul inereselor locuitorilor din Tăuteşti, Rediu şi Horleşti.
Am găsit şi lista familiilor care au făcut parte din asociaţ
ia „Totul prin noi”. Sunt strămoşi ai unora dntre locuitorii de astăzi ai comuniei, care s-au răsculat în felul lor la 1907, mai mult sub formă petiţonară, dar au învins.
Istoricul Aurel H. Golimas s-a născut la Tăutești
Cât despre primarul Haralambie Golimas, nu ştim cu ce s-a mai ocupat după demiterea din funcţia de primar. Ştim că înainte de a fi primar avea pregătire de notar, fiincă în calitate de notar venise de la Ştefăneşti, judeţul Botoşani, unde îşi avea originile şi se căsătorise cu o tânără din familia Moraru, fiica lui Toader Moraru din Rediu (descendenţi ai familiei Moraru locuiesc şi în prezent în comuna Rediu). Din însoţirea aceea s-a născut Aurel H. Golimas, un an după răscoală, în anul 1908, evenimentul fiind înregistrat la Tăuteşti. Aurel H. Golimas, fiul fostului primar de la Tăuteşti, a urmat Liceul Naţional şi a fost licenţiat „Magna cum laudae” al Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Iaşi. Dintre mentorii săi, el păstrat toată viaţa o puternică apreciere pentru profesorul Ilie Minea, fondatorul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi, care i-a fost model, alegându-şi calea predării şi scrierii istoriei, mai ales a istoriei medievale a românilor. Ca profesor de istorie, Aurel H. Golimas şi-a început cariera la liceul al cărui absolvent a fost, Liceul Naţional din Iaşi, unde între anii 1934 şi 1943 va deţine şi funcţiile de director adjunct şi apoi de director. Din anul 1943 va fi Doctor în Istorie al Universităţii din Bucureşti, avându-l îndrumător pe istoricul Gheorghe I. Brătianu. În timpul războiului mondial a fost mobilizat cu gradul de căpitan în rezervă şi a luptat pe frontul de răsărit, fiind decorat cu ordinele „Coroana României” şi „Steaua României”. După instaurarea regimului comunist, între anii 1948 şi 1954, a fost deţinut politic în închisorile de la Jilava, Canal, Aiud şi minele de la Baia Sprie. Se pare că în acea perioadă, aşa cum mărturisesc alţi supravieţuitori ai detenţiei, a cedat presiunilor regimului. Reorientarea, numită de regim reeducare, i-a oferit se pare lui Aurel H. Golimas, din anul 1956, mult mai curând decât altor deţinuţi politici, posibilitatea de a-şi relua profesia, fiind reintegrat în învăţământ, mai întâi la Timişoara, apoi la Universitatea din Craiova. La Craiova a parcurs toate treptele ierarhiei universitare, până la gradul de profesor şi şef al catedrei de istorie. A lăsat datorită pasiunii pentru trecut un studiu care are l
egătură directă cu locul copilăriei sale de la Tăuteşti, mai precis reconstituirea locului şi urmărilor luptei de la Tătărăni (Zahorna) şi uciderea darabanilor moldoveni de către husarii polonezi, deasupra Tăuteştilor, în anul 1615. Istoricului Aurel H. Golimas îi datorăm cea mai completă reconstituire a figurii unui voievod moldovean de la începutul secolului 17, trecut în rândul sfinţilor români. Este vorba despre Miron Vodă Barnovschi, ctitorul Bisericii Barnovschi din Iaşi şi al mănăstirii Bârnova, martirizat pentru credinţă, la Istanbul, ca şi Brâncovenii. Istoricul născut la Tăuteşti a murit în anul 1995, la Bucureşti, lăsând în urmă o carieră şi câteva scrieri care au mai şters poate din păcatele tatălui, aşa cum au fost consemnate faptele în anchetele din anul răscoalei de la 1907, dar cum este omeneşte, într-o viaţă de om, care s-a scurs între 1908 şi 1995, şi le-a adăugat pe ale sale.
Foto: Istoricul Aurel H. Golimas, profesor şi director adjunct al Liceului Naţional din Iaşi, în anul 1934, în mijlocul unui grup de elevi şi istoricul la maturitate, probabil în perioada în care era deja profesor la Universitatea din Craiova (ambele fotografii au fost preluate din articolul Scrisori din Câmpulung de Adrian Săvoiu – Istoricul Aurel Golimas, un cercetător al trecutului muscelean, în „Evenimentul Muscelean”, 28 februarie 2023, având indicaţia că aparţin arhivei particualre a familiei.
Surse: Arhivele Naţionale Iaşi, Casa Şcolilor, 158/1907 şi „Opinia”, an IV, nr. 261, 6 octombrie 1907; nr. 308, 4 decembrie 1907; Scrisori din Câmpulung de Adrian Săvoiu – Istoricul Aurel Golimas, un cercetător al trecutului muscelean, în „Evenimentul Muscelean”, 28 februarie 2023.
Nu știu de ce s-a renunțat la toponimul Zahorna in favoarea Horlești-ului. Probabil a fost o decizie politicianistă…
A fost o decizie administrativă, luată la ultima reformă administrativă importantă, în anul 1968. Scopul a fost de a face o singură unitate din două localităţi învecinate. Nu ştiu cât s-a câştigat în privinţa mai bunei administrări, dar cu siguranţă s-a pierdut o parte din identitatea locală. În fapt s-a produs o extindere a denumirii satului mai nou, Horleşti, asupra satului mult mai vechi, Zahorna. Prin aceeaşi lege din anul 1968 a fost ştirbit şi numele vechi al satului Rediu, din Rediu-Tătar (în fapt Rediu lui Tătar), într-un simplu Rediu, lipsindu-l şi pe acesta de o parte a identităţii sale istorice.